Get Adobe Flash player

Newsletter

Estheticon.ro

Lipofiling (injectarea cu grasime proprie) - reprezinta metoda de umplere cu grasime proprie a santurilor sau depresiunilor de la orice nivel al corpului. Este o metoda foarte apreciata a chirurgiei estetice, deoarece nu lasa cicatrici. Prin aceasta procedura delicata este recoltata grasimea pacientului cu ajutorul unor canule subtiri si este reimplantata in locul in care este necesara. Este de obicei extrasa din zone precum abdomenul, coapsele sau fesele si injectate in alte zone in care este necesara marirea volumului.

 

 

Lipofillingul este indicat pentru:

  • reintinerirea fetei – prin injectarea pometilor, a santurilor nazo-labiale, a altor riduri de expresie
  • marirea volumului buzelor
  • marirea feselor
  • ingrosarea gambelor hipotrofice
  • umplerea unor depresiuni la orice nivel al corpului (depresiuni dupa o lipoaspiratie anterioara, cicatrici posttraumatice infundate, defecte de parti moi)
  • intinerirea dorsului mainilor

Tesutul adipos este un material excelent pentru umplerea ridurilor profunde sau inlocuirea tesuturilor absente, cu rezultate pe termen lung foarte bune si risc minim pentru pacienti.

Tehnica interventiei

Manopera chirurgicala este practicata in doi timpi operatori:

1 - Primul timp operator presupune recoltarea grasimii proprii, cu ajutorul unor canule subtiri, din zone cu grasime usor de recoltat si de buna calitate (abdomen inferior, flancuri). Grasimea recoltata se decanteaza si se pregateste pentru injectare. Colectarea grasimii si prepararea ei dureaza circa o ora. Colectarea tesutului adipos este facuta sub anestezie locala.

2 - Al doilea timp operator reprezinta injectare.Cu ajutorul unei canule de injectat, se umple cu grasimea recoltata zona/zonele marcate prin desenul preoperator.

Ceea ce este important de stiut este faptul ca grasimea transplantata liber sufera un proces natural de resorbtie, astfel incat pentru obtinerea unei umpleri corespunzatoare, este nevoie de o supracorectie, deci de o injectare in exces. Resorbtia este diferita in functie de zona, fiind mai mare la fata, de aceea si supracorectia trebuie sa fie diferita.

Riscuri

Au fost descrise doar complicatii minime, ca inflamatie usoara la locul de aplicare sau disolutia grasimii. Reactia alergica nu este un factor pentru grasimile injectate pentru ca este vorba de tesutul adipos al aceluiasi pacient.

Efectul de corectie al ridurilor este imediat in pimele 24-48 ore regiunea prezentind un edem moderat care se remite rapid sub tratament . Aceasta tehnica de corectie a ridurilor faciale prin lipofilling nu necesita o pregatire preoperatorie speciala, nici teste prealabile, fiind o procedura care se face in ambulator.
Interventia se realizeaza cu anestezie locala si nu lasa nici o cicatrice.
Rezultatul interventiei de injectare cu grasime este foarte bun, este vizibil imediat putind fi consolidat prin repetarea procedurii dupa citeva luni.